Dreptul la libertatea cuvântului/de expresie, ca şi libertatea presei ca un corolar al acestui drept, reprezintă valori fundamentale ale democraţiei pluraliste moderne. Fără ele nu ar putea fi imaginate multe dintre progresele realizate în lumea contemporană. Dacă aceste drepturi au fost cu greu dobândite în dificilul proces al naşterii democraţiei, ele sunt în prezent exercitate abuziv în forme subtile de către cea care este una dintre principalele lor beneficiare şi ar trebui să fie una dintre principalele lor apărătoare: mass-media.

Social-democraţia afirmă că libertatea presei şi cea de expresie, în general, sunt esenţiale pentru apărarea şi dezvoltarea democraţiei. Experienţa ultimului deceniu în Europa Centrală, de exemplu, arată că mass-media a servit, în mod decisiv, la construcţia societăţii civile şi la cenzurarea tendinţelor autoritare ale diverşilor politicieni sau partide. De asemenea, ea a corijat şi continuă să corijeze excesele, neglijenţele şi erorile de gestiune în ţările cu democraţie consolidată. Fără libertatea de exprimare, deci şi cea a mass-media, nu poate fi concepută o democraţie. O presă liberă face uneori dificilă o guvernare democrată; ea face întotdeauna imposibilă dictatura.

În contextul acestor afirmaţii trebuie, însă, observat că democraţia traversează, în prezent, o criză de creştere şi de adaptare la noile realităţi ale lumii contemporane. Cauzele acestei crize sunt: i. inadecvarea mecanismelor acelei democraţii care s-a dezvoltat în mediul naţional la condiţiile globalizării; ii. apariţia, în contextul globalizării emergente, a unor mase care, temându-se că nu se vor putea adapta la noile condiţii, sunt sensibile la mesajul populist şi naţional-populist; iii. şubrezirea credibilităţii şi chiar a eficienţei mecanismelor democraţiei clasice ca urmare a opacizării, electoralizării şi comercializării actului politic. În ceea ce priveşte această a treia cauză trebuie subliniat că invadarea exerciţiului democratic de metodele marketingului comercial şi dezvoltarea „statului spectacol” au condus la separarea tot mai accentuată a societăţii de sfera politicii şi a puterii de adevăr. Faptul se exprimă în absenteismul electoral, în neagajarea civică şi în cinismul actorilor sociali. În legătură cu toate aceste trei cauze mass media are o imensă răspundere şi un rol esenţial de jucat.

• Face posibilă apariţia şi dezvoltarea „politicii-show”. Electoralismul înseamnă exaltarea importanţei alegerilor, nu ca metodă de consultare a electoratului în legătură cu aspiraţiile şi aşteptările sale, ci ca metodă de obţinere a puterii. Puterea fără mandat privind aplicarea unui program clar este, însă, o putere care nu poate fi exercitată. Pe termen mediu şi lung o asemenea putere înstrăinează electoratul, întrucât îi creează sentimentul că nu are nici un control asupra politicului.
• Crează false personalităţi şi distruge personalităţi reale, impune formaţiuni politice discutabile şi ocultează adevăruri compromiţătoare, inventând, totdată, crize inexistente.
• Determină cheltuirea unor sume importante pentru derutarea populaţiei şi astfel încurajează corupţia.
• Prin abordări preponderent conflictuale, în căutare de senzaţional, distorsionează realitatea şi induce în societate pesimismul, scepticismul, neîncrederea şi înclinaţia pentru izolare şi violenţă.

Cel mai important fapt este însă acela că mass-media ajunge să determine temele de pe agenda publică, adeseori în mod artificial, fără nici o legătură cu agenda reală a cetăţenilor şi cu priorităţile recomandate de realitatea socială. Acest fapt este explicabil prin concentrarea capitalurilor din mass-media în interiorul unor mari corporaţii naţionale sau internaţionale. Acestea, deşi se prezintă drept reprezentante ale intereselor publice, reprezintă în fapt interese private. Această situaţie poate determina manipulări ale opiniei publice în direcţia dorită de finanţatorii privaţi, pentru obţinerea unor avantaje sau obiective economice. Social-democraţia trebuie să afirme că libertatea presei nu se reduce la independenţa ei în raporturile cu puterea publică ci trebuie să includă şi independenţa faţă de grupurile de interese private.

Apariţia monopolurilor mediatice creează premisele reducerii numărului de opţiuni la dispoziţia cetăţeanului şi posibilitatea manipulării sale în mod subtil. Calitatea informaţiei scade şi pericolul dezorientării cetăţeanului creşte, în condiţiile în care nici legile concurenţei pe piaţa liberă nu îl mai apără pe consumatorul de presă. Aceasta înseamnă scăderea calităţii democraţiei.

Toate aceste fenomene negative, mereu mai grave pe măsură ce globalizarea avansează şi presa relatează despre întâmplări petrecute la mare distanţă, întâmplări pe care receptorul nu le poate verifica direct, fac necesară recunoaşterea, alături de dreptul la libera informare, la libertatea de expresie şi la libertatea presei, a unui drept la corecta informare a cetăţeanului. În lumina unui asemenea drept social-democraţii ar trebui să susţină următoarele:

1. Recunoaşterea faptului că activitatea de presă este o activitate de interes public şi ca atare trebuie desfăşurată potrivit unor norme profesionale, la nivelul unor standarde deontologice şi sub un anumit control public. Un asemenea control nu va putea fi, însă, desfăşurat de către instituţii politice, aflate în sistem guvernamental sau parlamentar, ci doar de către instanţele judecătoreşti şi cele ale societăţii civile.
2. Recunoaşterea unui drept la acţiune în faţa instanţelor competente în folosul oricărei persoane care dovedeşte un interes legitim în a fi corect informată.
3. Adoptarea unor reglementări speciale privind combaterea conflictului de interese în domeniul mass-media. În conformitate cu aceste reglementări ar urma, printre altele, să se interzică deţinerea în proprietate sau co-proprietate, precum şi participarea la administrarea unor instrumente mediatice a celor care sunt activi în viaţa politică sau a celor care sunt proprietari sau acţionari majoritari în societăţi comerciale cu alt profil.
4. Adoptarea unor legi speciale anti-trust pentru instituţiile media. În acest sens ar urma ca trusturile media care deţin un post de televiziune sau radio cu audienţă naţională să nu poată deţine ziare naţionale, sau reciproca. De asemenea ar trebui să fie interzise orice fel de cartelări sau antante comerciale ori de politică editorială convenită de mai multe instituţii mediatice. Convenţiile potrivit cărora o instituţie de presă nu va critica poziţia alteia sau nu va denunţa erorile de informare ale alteia vor fi considerate nule de plin drept.
5. Adoptarea unor reglementări privind obligaţia verificării prealabile a ştirilor prin consultarea tuturor celor interesaţi, precum şi obligaţia acordării dreptului la replică pentru toţi cei care în acest fel îşi pot păstra onoarea sau apăra interese legitime. Prin aceleaşi reglementări ar urma să se definească şi sfera dreptului la intimitate pentru personalităţile publice şi pentru ceilalţi cetăţeni, precum şi modalităţile de apărare ale dreptului respectiv. Prin norme speciale ar trebui să se stabilească echilibrul dintre libertatea accesului la informaţie, dreptul la exprimarea liberă a opiniilor şi prezumţia de nevinovăţie.
6. Organizarea de instanţe profesionale ale jurnaliştilor şi adoptarea unor Coduri deontologice ale mass media. Încălcarea prevederilor unor asemenea coduri va putea fi sancţionată de „tribunale ale presei” care, sesizate de orice persoană interesată, vor putea aplica sancţiuni morale, profesionale sau pecuniare, după caz.
7. Stabilirea unor standarde profesionale şi deontologice în materie, la nivel internaţional astfel încât să se evite subiectivisemele ţinând de lupta politică internă.